Marți, T-1 days remaining; vai de fizica mea. La engleză, liniște și pace. "Chiulind" de la română ca să terminăm treaba , am scăpat ca prin urechile de ascultarea pe care vroia să ne-o administreze.La chimie, o lucrare de care am trecut cu bine. La fizică am luat o notă mult mai bună decât aș fi crezut și la a doua oră am amânat lucrarea pt joi. La ora de biologie ne-am intors la reparat PC-uri, dar am aflat că ar fi fost foarte plictisitoare, adică, la fel ca deobicei, nici o veste de lucrări.
Miercuri, T-0; bieții elevi de-a 12-a; Happy Birthday Turtle!. Am început cu orele de mate, și din păcate iar am fost scos la tablă la ora nr 2 și ca deobicei, am tins spre 0. Și cam asta a fost ziua de miercuri, fără sport și fără orele de info. Subiectele de la simulare au fost ușoare, numai că edu.ro a picat ca deobicei și a cam încurcat lucrurile.
Joi, AsR (acțiune si reacțiune). La română m-am scuzat și astfel am scăpat de ascultare. La engleză, urăsc "pozele de familie". La geografie, aerul și vulcanii au fost preocuparea mea toată ora. La istorie, în sfârșit am emigrat și eu în țara celor cu 2 note. Ora de fizică, cred că a fost cea mai ciudată oră la școală din viața mea, unii dădeau teză, alți dădeau lucrare, alți luau note pe caiet, alți chiuleau, eu am fost unul dintre nefericiții care a trebuit să dea lucrare și apoi am arătat si caietl pt notă, dar datorită AsR, totul s-a terminat cu bine.
Vineri, Snow Madness? Orele de info=vacanță. Sfârșitul orei de mate mă eliberează. Ora de religie e plictisitoare, iar ora de economie ușoară. Drumul spre casă a fost destul de interesant și plin de zăpadă.
Mai puțin de 1 săptămână până la vacanță, până la sfârșitul semestrului. O săptămână de relaxare și dupaia iar începe calvarul. Și deobicei semestrul 2 este cel mai greu.
Dacă cineva cu experiență în domeniu citește umilul meu colț de net, știți cumva cam cât e bursa de merit? Să știu măcar dacă valorează cât hârtia pe care trebuie scrisă cererea.