Miercuri dimineața am apelat la cavaleria grea, Nurofen, dar nu prea a avut nici un efect. Ora de franceză a avut o importanță inexistentă pentru mine, dar a fost o oră de relaxare, înainte să fiu prins în mijlocul războiului epic al orarului dintre matematică și sport. După rezolvarea conflictului, am fost "pedepsit pentru acțiunile mele", prin scoaterea la tablă, unde am aflat că ar trebui să reiau adunarea, scăderea, înmulțirea și împărțirea, deoarece am lacune majore în aceste domenii. La sport am adormit pe bancă, iar la info, ori am discutat despre niște probleme, ori nu mai știu ce am făcut. Fericit că am scăpat destul de bine de la școală deși febra si gatul încă făceau daune. A 3-ia prioritate ajuns acasă, a fost o siestă neîntreruptă de 4 ore.
Joi, scăpând la română ca prin urechile acului de ascultare, la engleză, geografie, și istorie am încercat să mă concentrez cât am putut, dar a fost prea mult pentru mine, și am cedat o bătălie (am plecat de la fizică), ca să câștig războiul cu boala. Singur n-am fost, deoarece cantitatea imensă de materie predată la fizică a declanșat un chiul general în clasă.
Vineri, cele 3 ore de info au trecut extrem de repede, aflând la finalul acestora că PC-urile din lab-ul de jos nu sunt bune la nici un joc, și că diriga face parte din greviștii de luni. După o oră de mate, si un răspuns cam indirect, am aflat că și proful de mate face parte din greviști, și astfel ziua de luni fiind declarată zii liberă. Nefăcând religie m-am apucat să le fac tema la info, la unii dintre colegii mei. Economia pot s-o descriu ca pe o mare plictiseală interesantă.
Sper ca următoarea săptămână de școlă să nu mai fie și ea o săptamână de boală.
No comments:
Post a Comment
I reserve the right to delete at any time any comment I deem inappropiate.